Chiar dacă Valentine’s Day ne găsește în doi, în blana de lupi singuratici sau „într-unul și jumătate”, orașul se umple de inimioare, așteptări și decizii emoționale discutabile.
Vestea bună e că nu trebuie să rezolvi nimic din toate astea ca să ieși la o cafea. Fie că vii cu partenerul oficial, cu cineva „în perioada de probă” sau cu un necunoscut de care te-ai împiedicat pe Bumble, Bucureștiul oferă destule locuri unde băutura e sinceră, caldă și mult mai coerentă decât multe relații. Aici, măcar cafeaua știe ce vrea.
Cafeneaua Nației
Cafeneaua Nației din Romană m-a convins din prima cu un flat white atât de cremos încât aproape că mi-a venit să-l aplaud, iar când am descoperit că au și mâncare m-a convins să-l pun pe lista de locuri în care să mă întorc ca un bumerang bine intenționat.
DeSoi
La DeSoi, în Piața Sf. Ștefan, îmi place să-mi beau cafeaua în tihnă, ca o mică vacanță de 20 de minute, fie că aleg filtrul sau flat white-ul lor mereu cinstit. Nu că la Hotel Cișmigiu n-ar servi cafea la fel de gustoasă, însă liniștea din locația întâi-menționată îmi e mai pe liniștea sufletului.
Meron

Aici merită, fără doar și poate aroganța V60. E ca și cum aș fi savurat îndelung un desert fără dulceață, dar nici fără amăreală, pentru ca nu, cafeaua de calitate, extrasă corect, e aromată, nu amară. Așa că îți recomand și ție să-ți faci de cap la Meron, cu un V60
Kestar

Kestar rămâne locul unde am testat tot meniul fără pic de rușine, ba chiar cu un entuziasm greu de ascuns, pentru că fiecare băutură pare făcută cu un soi de grijă care te face să vrei „încă una, doar ca să confirm”. Iar ciocolata lor caldă… ei bine, aia e altă poveste.
Nu vorbim despre pudre instant sau chestii care seamănă a budincă, ci despre ciocolată de specialitate, rasă cu sfințenie și topită în lapte spumat ca un nor bine crescut. E atât de bună încât simți că meriți o diplomă doar pentru că ai descoperit-o.
Ulu

Ei, despre Ulu nu am văzut să se șoptească prea multe. E o locație cumințică din zona Dristor care m-a surprins foarte plăcut într-o zi de vară. O adevărată comoară ascunsă, aş putea spune.
Dose

Era atât de cald în ziua în care m-am decis să fac popas la Dose, mai să leşin. Nu m-a oprit să savurez un V60 chiar acolo, în mijlocul haosului din Dorobanți în plină zi. Gustul era ca şi cum un sos de ciocolată de specialitate a făcut dragoste cu un vin roşu de calitate şi a ieşit acea cafea. Chiar şi pe acel infern de iulie, a fost o mângâiere pe suflet.
Cofetăria Elizabeth

Ceva m-a hipnotizat complet la acel V60. Am putut delimita perfect notele de vârf, de mijloc şi de bază. Prima care m-a lovit: aroma de vin roşu discret, parfumat. Apoi a fost ceva floral, iasomie, lăsând loc uşor şi grațios unui after-taste stabil de smochină coaptă la perfecție.
Dacă şi tu eşti curios, du-te în Piața Sf. Vineri, la Elizabeth şi aşteaptă-te să te împiedici de multe ispite.
20grams

Cu siguranță una dintre cele mai bune cafele băute vreodată. Am avut ocazia să degust mai multe sortimente şi la East Coffe Festival. Deşi nu sunt un mare fan al cafelei astringente cu tente acrişoare, caracteridtici pe care le întâlneşti cel mai des la cafeaua etiopiană, băieții de la 20grams extrag din cafeaua aia un brunch complet într-o singură ceaşcă. Ca bonus, sunt vecini cu DeSoi-ul de pe Sf. Ştefan.
Utopia

Un adevărat pilon al cafelei de specialitate din Bucureşti, Utopia ştie să servească ceşti cu cremozitate în toată regula. Nu cred să fi fost vreodată la cea de pe Primăverii într-o zi de weekend şi să nu fie o căruță de oameni savurandu-şi cafeaua pe marginea drumului căci nu mai aveau loc la terasa cafenelei.
Two Minutes

I-am descoperit pe băieții de la Two Minutes fix acum un an, pe un ger de-ți înghețau neuronii aburiți de marketingul iubirii de februarie. Apoi am luat o gură plină de satisfacție, iar iubirea mea nemărginită pentru cafea mi-a umplut sufletul de căldura gustului bun, cald și sățios. Dă și tu o fugă pe Constantin Aricescu să te convingi.
Ziua aia specială se apropie cu pași iuți, iar tu ai acum 10 opțiuni legit unde să o/îl/îi scoți pe iubi la date, plutind pe norișori cremoși, cafenii și plini de speranțe îndrăznețe că veți fi „noi” și mâine sau… cândva. Iar dacă ești în tabăra celor singuri, cu zero obligații și multă liniște sufletească, poți ieși la o cafea doar cu tine, să-ți faci curte în tihnă și să-ți amintești că uneori, cea mai stabilă relație e cea cu propria persoană. Cafeaua ne iubește oricum pe toți la fel☕❤️

Lasă un comentariu