Toamna se numără dovlecii…și conopidele, vinetele, ardeii, merele, gutuile și mai toate bunătățile ce te-ndeamnă să trântești o masă câmpenească în familie sau între prieteni.
Pentru mine, toamna dă startul sărbătorilor și tradițiilor în familie. Cum văd în calendar că se apropie Octombrie, aproape că simt mirosul plăcintelor de mere, brânză și dovleac ale bunicii de la sute de kilometri depărtare, la lipiile groase și fierbinți pe care mi le servește cu ciorbă de fasole cu afumătură. Dacă ți-am făcut poftă, am și eu o „câmpenească” pregătită pentru tine, să meargă bine cu tabloul de arămiu, auriu și roșu de afară.
Începutul este întotdeauna savuros
Nu aș putea nicicând să mă compar cu bunica, dar sper că propunerea mea modestă să-ți fie de ajutor, dacă ești în pană de idei și să-ți încânte papilele. Cum sufletul meu de gurmand simte imediat ce anotimp se apropie, încep poftele să-și facă simțită prezența cu tot ce-i de sezon.
Supă-cremă de conopidă cu usturoi și smântână

Am aruncat repede niște conopidă la fiert, am pasat-o și am adăugat lapte de capră și smântână de gătit, cam 50 ml din fiecare, sare și piper după gust și vreo 2 căței modești de usturoi. Am lăsat aromele să se împrietenească la foc mic și voila! Iar pentru că supa mea s-ar fi întristat fără companie, am băgat în airfryer jumătate de chiflă, peste care am uns puțină gorgonzola și am încununat-o cu un ou ochi.
Supă-cremă de dovleac cu pui și condimente masala

Practic, am luat rețeta originală de supă-cremă de roșii cu pui, unt, smântână și condimente masala și am înlocuit roșia cu dovleacul. Pentru companie, am copt cealaltă jumătate de chiflă îmbibată în puțin lapte, peste care am presarat frumos putin parmezan si miez de nucă și iată ca am obținut o felie delicioasă de pizza cu vibe de toamnă la supa mea.
Spumă de vinete în două culori

Inspirația pentru farfuria mea colorată a fost brunch-ul de la un loc’șor foarte fain pe la Romană, pe nume Crocant – voi vorbi și despre el, într-una dintre poveștile mele. Așa că am copt o vânătă întreagă în airfryer și am împărțit-o în 2. Prima parte am pasat-o cu sfeclă fiartă, pe a doua cu tahini și lămâie (clasicul moutabal). Nu puteau lipsi din farfurie morcovii cu ardeii copți pe pat de spanac și semințe.
Desertul înnobilează masa și sufletul
Și pentru că ți-am preparat deja cele 3 mese de astăzi, a venit și vremea desertului. Doar știi deja că pentru mine orice deliciu aș avea pe post de fel principal, dacă nu e încununat de un desert la final, este ca și cum n-ar fi. Așa că-ți propun și două deserturi echilibrate, ca pentru oamenii sănătoși.
Tartă de dovleac cu scorțișoară și blat de ovăz cu mere

Când mă gândesc la desert de toamnă, amintirea puternică a aromei de dovleac copt îmi inundă nările. Așa că am ras dovleac, l-am alintat cu scorțișoară și l-am călit în tigaie. Între timp, am amestecat ovăz cu măr ras, ceva esențe și am băgat amestecul într-o tavă de tort în airfryer, cam 10 minute, apoi am adăugat și dovleacul călit pentru încă 10 minute, cu un topping de nuci.
Gutuie coaptă cu cremă de ricotta

Într-o seară de sâmbătă la o strângere cu prietenii, am gătit acest desert după o masă copioasă și fost foarte bine primit. Așa că dacă te-ar ajuta un pont, poți face și tu ca mine. Am curățat gutuile de cotoare, am presărat scorțișoară și la cuptor la 200 de grade, cam 20 de minute. Pentru umplutură, am pregătit o cremă de ricotta, miere, scorțișoară, cafea instant, esență de rom și portocală și crumbs din biscuiți digestivi (vreo 3-4), după care am lăsat la frigider vreo oră să se odihnească.
La sfârșit, am adăugat crema peste gutuia răcită, am presărat câteva nuci, un strop de miere și am obținut un desert slab caloric, delicios și sățios, cu gust de toamnă și tiramisu.
Pară coaptă cu scorțișoară, brânză de vaci și caju

Sau dacă în locul gutuilor preferi mai degrabă perele și ești adeptul lucrurilor mai simple, ei bine, acest desert nici că e mai simplu de preparat. Para se coace exact ca și gutuia, peste care am adăgurat brânza slabă de vaci – mie îmi place Skir de la Kaufland, e ușoară și cremoasă – am picurat puțină miere, scorțișoară și nucile caju coapte odată cu para și mi-am astâmpărat micul monstruleț care se hrănește doar cu dulce și care se trezeste mereu după fiecare masă.
Bine ai venit, toamnă, în culorile tale romantice și miresmele tale îmbătătoare 🍂


Lasă un comentariu